Registrul istoric

Eftimie Murgu este o localitate in judeţul Caraş-Severin, Banat, România.
Localitatea a fost numită Rudăria pană “in anul 1970, iar acum poartă numele revoluţionarului paşoptist Eftimie Murgu, născut în această localitate. Din punct de vedere geografic, comuna Eftimie Murgu, este situatăIn SV României,la marginea de SE a judeţului Caraş Severin, in depresiunea Almăjului. Este situată intre:44°54’16” lat N la Lunca lu’ Brusu; 44°43’30″lat S la Vrapcioanea; 22°229″ long V; 22°1230″ long E

Vecini
Se învecinează la N cu Prilipeţ, la S cu Munţii Almăjului, la V cu Bănia, la E cu Prigor. Satul mai este deasemenea situat intre dealurile Poleanca, Croul Murguleştilor, Ţiglărie, Utriste şi Iloca(pe partea dreaptă) şi pe partea stângă cu dealurile Socolot, Cotovat, Prislop, Roneste, Graocea,Vartop.

Istoric
Unele vestigii locale preistorice atestă că teritoriul comunei a fost locuit de oameni şi acum aproximativ 4000 de ani. Pe dealul Socolot, la locurile numite Piatra Olarului şi Coveiu’lu Traila, s-au găsit numeroase fragmente de ceramică roşie şi neagră aparţinând culturii Coţofeni, datând de la inceputul mileniului II i.h. Din perioada pietrei şlefuite s-a găsit tot pe Socolot in anul 1986, un ciocan din piatră, care dovedeşte că existau aici condiţii prielnice desfaşurării vieţii. intre Cioaca Mică şi Cioaca Mare, mai sus de Piatra Olarului, s-au găsit fragmente ceramice aparţinând primei vârste a fierului, datată istoric “intre anii 1000 şi 300 i.h., fragmente ce aparţineau tracilor nordici, strămoşii dacilor de mai târziu. La Fata Rusnicului un sătean a găsit, in 1967, un dinar imperial roman de argint, bătut de impăratul Vespasian. La Margianova,in partea de V a satului se săsesc adesea ghiulele de piatră, dar nu se poate preciza concret cărei perioade aparţin: din timpul romanilor sau din Evul Mediu. Unii specialişti cred că aici se afia castelul nobililor gârlişteni, nobili care au condus acest sat. Primul nume al satului a fost Gârliştea şi aparţinea nobililor din familia Gârlişteanu
• 16 iunie 1410, Pippo Spano di Ozoro reânnoieşte dreptul de proprietate asupra satului lui Sebastian Garlişteanu
• 1484, satul Gârliştea se găsea pe partea dreaptă a Rudaricii, intre Conobars şi Iloca, astăzi “Pe Tarmur”;
• 1520-1521, Nicolae Garlişteanu este ban al Severinului;
• 1522, Emerik Garlişteanu este comandant al cetăţii Peci;
• 1540, Gabriel Garlişteanu este viceban,iar in 1548 este Castelan al Caransebeşului,
• 1544-1548 şi 1555,Gavrilă Gârlişteanu este Castelan de Caransebeş;
• 1624-1632, Gheorghe Garlişteanu este Comote al Caransebeşului;
• 1540,1ocuitorii satului ctitoresc Vegenia, astăzi oraşul Varşeţ, Serbia din Serbia-Muntenegru;
• 1565, numele satului este schimbat din Garliştea în Rudăria;
• 1632, sătenii se inrolează în armata lui Matei Basarab,
• 1788-1789, la Pregheda are loc o bătălie intre turci şi cei 1000 de rudăreni şi bozoviceni,
• rudărenii mai participă şi la războaiele impotriva Franţei napoliniene, dar participă şi la Războiul Crimeii
• 28 decembrie 1805, vede lumina marele luptator paşoptist bănăţean-Eftimie Murgu-care va avea o viaţă grea,luptand pentru interesele rudărenilor şi ale bănăţenilor;
• 19 februarie 1865 vede lumina zilei şi marele Ion Sârbu, singurul participant din zona noastră la Marea Adunare Naţională de la I decembrie 1918;
• 12 mai 1870,1a Budapesta, se stinge din viaţă Eftimie Murgu, distrus de inchisori;
• 1872, sunt desfiinţate cele 192 de comunioane şi se infiinţează gospodăriile;
• noaptea dinspre 13 spre 14 iunie 1910, aduce asupra satului un “potop” care curmă viaţa a două persoane nevinovate, dar mai distruge şi 28 din cele 51 de mori care impodobeau cursul Rudaricii acea vreme; 1913, în timpul stăpânirii maghiare, numele satului este schimabat din Rudăria in O’Gerlistye;
• 1922, părăseşte această lume Ion Sârbu şi este inmormântat la loc de cinste in avlia bisericii ortodoxe din localitate,
• prin Decretul nr.249 din 11 mai 1970, emis de Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România, ca ornagiu adus de PCR lui Eftimie Murgu, la comemorarea de un secol de la trecerea în nefinţă a marelui revoluţionar, numele satului este schimbat din Rudăria Eftimie Murgu.

Suprafaţa
Rudărenii işi trăiesc viaţa in cele 107 ha ale vetrei satului, vatră pe care şi-au durat-o de-a lungul anilor. Suprafaţa administrativă este de 9902 ha,aşezată sub cupola timpului şi al legendelor, din care 6103 ha sunt ocupate de păduri, iar aria locuibilă este de 23.602 mp, aşezată la 335 m altitudine. Ocupaţia de bază a sătenilor este agricultura materializată in cele 1080 ha de teren arabil, 1094 ha sunt reprezentate de fâneţe, 2052 ha păşuni, 306 livezi de pomi fructiferi. Locuitorii sunt stăpâni pe 408 bovine, 3437 oi, 105 capre, 80 cai, 500 porci şi peste 10000 de păsări.

Ape
De sub Pregheda izvorăşte Rudarica, fir de apa firav şi gureş, care, unindu-se cu alte izvoare, va coborâ către cheile care îi poartă numele. Principalul curs de apa îl constituie pârâul Rudarica, afluent al Nerei. Bazinul său este reprezentat de teritoriul comunei, cu o densitate a reţelei hidrografice de 0,81 km/kmp, fiind cea mai deasă reţea din Banat. Cele două izvoare ale Rudaricii işi au originea in Munţii Svinecea. Dupa unirea celor două izvoare, Rudarica Mare şi rudarica Mică, râul parcurge 10 km printr-o vale splendidă. (Valea Rudaricii) şi intră in localitatea care până nu demult îi purta numele. Albia râului este presarată cu un şirag de mori de apă, incepand cu Moara de la Tunel şi sfarşind cu Moara din Ţarină, mori care până in 1910 insumau un numar de 51, dar potopul din acea primavară a luat 28 dintre ele, dar doi oameni au plătit şi ei cu viaţa in aceea noapte de coşmar. inspre Prisacina, afluent al Rudaricii, se deschide o potecă străjuită de păduri de carpen şi fag. inainte de a intra in sat, raul străbate faimoasele sale chei, impodobite de o parte şi de alta de păduricii de liliac sălbatic pe care primavara îl face să-ţi topească simţul olfactiv. Cheile sunt dominate de stânci uriaşe şi abrupte, două dintre ele având infaţisare omenească, iar localnicii le-au numit Adam şi Eva. in această porţiune de 2 km, valea este vestită prin morile sale de apă vie, mori ce formează cel mai mare complex mulinologic din SE Europei. Pe dealul Socolot, care este situat in partea dreaptă a cheilor, se află rămăşiţe de ceramică aparţinând “curentului” Coţofeni.

Clima
Datorită aşezării văii şi a comunei la 6°S de paralela de 45° şi apărată de curenţii de NV, reci, de WMunţii SemeniclMunţii Semenicului1], temperatura medie anuală este de +10,5°C. Cea mai caldă lună este iulie cu o medie de 20,2° C, iar cea mai răcoroasă lună este luna ianuarie cu o temperatura medie de 1,5°C. Primavara se inregistrează o medie de 11,3°C, iar toamna are o medie a temperaturii de 11,9°C. Sunt cunoscute 5 vânturi care improspătează aerul localitaţii:
• Sebeşanu – vânt rece din NV
• Bârzăşteanu – cu ploi calde din S
• Boarea – vânt secetos din V
• Cacacea – din V
• Vântu ăl Mare – bate din E.
Precipitaţiile ating 666 mm3/an. Climei din SE Banatului îi sunt caracteristice şi influenţe mediteraneene, insoţite de precipitaţii bogate, in special primăvara şi toamna. in timpul iemii sunt destul de dese zilele când precipitaţiile cad sub formă lichidă, fapt datorat tot influenţelor mediteraneene, influenţe care işi pun amprenta şi asupra faunei şi vegetaţiei. In aceste locuri,iese in evidenţă rolul pe care îl joacă relieful in mersul anotimpurilor. Cantitatea de precipitaţii constituie una dintre verigile cele mai importante ale acestei clime şi totodată una dint•e verigile principale ale circuitului apei în natură. Sumele anuale ale precipitaţiilor căzute pe raza zonei studiate, ajung la valoarea de 700-750 mm3, aceasta datorită în mare masură frecvenţei mari a maselor de aer umed care se produc in partea posterioară a ciclonilor ce se formeaza in cadrul frontului polar. in semestrul cald, intre 1 aprilie şi 30 septembrie, cad în medie 450 mm3 de apă, ce reprezintă 65% din cantitatea anuală de precipitaţii. in semestrul rece cad intre 300-350 mm3, ca urmare a predominării regimului anticiclonic, din prezentarea acestor valori, rezultă că precipitaţiile au un caracter continental. În timpul iernii precipitaţiile cad mai ales sub formă lichidă, fapt datorat influenţelor mediteraneene, influenţe ce se manifestă şi in floră şi vegetaţie.

Relieful
Relieful este variat şi armonios imbinat. Zona muntoasă cuprinde o parte a versanţilor vestici ai munţilor Almajului, culminânci cu vârful Svinecea Mare ( 1224 m ), cel mai inalt vârf calcaros din judeţ. Cheile incep de la ultimele case de la ieşirea din Eftimie Murgu, in partea de SV. Ele au luat naştere in urma eroziunii efectuate de râul Rudarica. Pe o lungime de 1,5 cheile devin inguste, pereţ:ii masivelor cristaline se apropie intre ei, abia lăsând loc drumului forestier. Versantul stâng este mai sălbatic şi mai semeţ decât cel drept şi datorită fenomenului de eroziune eoliană unele stânci au luat forme mai cidate ( Adam si Eva ). Versantul drept este mai bogat vegetaţie ( Ogaşul Fetei ). La intrarea îri chei, pe versantul drept se ridică masivul Rudina Mare ( 825 m ), alcătuit din serpentine. Pe masivul de serpentine se găseste o vegetaţie ierboasă foarte săracă, varfurile fiind complet golaşe. Versantul stâng se continuă cu dealul Socolot ( 723 ), cu versantul vestic abrupt mărginit de Talva Gabrotului( 992 m ) după circa 2 km, cheile işi pierd aspectul caracteristic, versanţii fiind acoperiţi de păduri. Masivele Svinecea, Pregheda şi Lalca sunt formate din calcare liasice,iar restul reliefului muntos este format din şisturi cristaline. in zona depresionară, relieful se termină cu vârful Rudina ( 870 m ) şi talva Gabrotului( 992 m ) sub care coboară vertiginos cu 400-500 m până Depresiunea Almajului cu terasele şi dealurile are compun ţarina localitaţii.La o distanţă de 2,5 km de intrarea în chei, valea atinge o lăţime mai mare formand o poiană, unde se sărbătorea în fiecare an “Zitia Liliacului”. Printre stânci cresc tufe de liliac ce dau un farmec aparte acestei văi. Constituţia geologică a zonei cercetate este alcatultă din forrnaţiuni cristalofiliene traversate de roci magmatice, formaţiunile cristaline sunt reprezentate prin gnaise amfibolice, care sunt afectate de numeroase fracturi tectonice. Vârsta intruziunilor de roci magmatice este din jurasicul superior, cretacicul inferior. Rocile magmatice cu formaţiuni cristaline se găsesc in liziera pădurii. Pe aceste roci, pătura de so1 vegetal este mai subţire datorită rezistenţei ridicate a rocilor la alterarea fizico-chimică. Formarea cheilor şisturi crisatline apare ca urmare a gradului mare de tectonizare, reţeaua fisurilor accentuând procesul eroziv. Se observă o creştere a versanţilor din amonte în aval, pe masura apropierii de contactul tectonic dintre cristalinul autohton şi cristalinul getic, cunoscut sub numele de “Linia Rudaria”, accident tectonic de mare amploare, soldat uneori cu mari inundaţii aşa cum au fost cele din primăvara anilor 1910 şi 1941 sau cele din toamna lui 1827 şi 1955 care au provocat mari pagube materiale. Tot aici au fost efectuate cercetări şi forări care au evidenţiat in serpentine concentraţii de nichel, plumb, cobalt şi alte minerale rare şi disperse precum şi aur nativ ( pirite de până la 5 mm3). Calcarele lisiatice din raza comunei conţin importante zăcăminte de cărbune-huilă antracitoasă cu 7200-7800 cal. Din dragoste pentru locuitorii satului, oameni hamici şi credincioşi, Dumnezeu a făcut iasă la suprafaţă zăcăminte de huilă, la Pregheda, la Fântâna lu Dănuţ şi la Corhanul Rudarii. La Cracu ‘ lu’ Otiman şi la Priod s-a confirmat existenţa minereurilor ce conţin 38% fier şi 17°/0-20% mangan. La Marinizvor şi la Curmulice se găseşte azbest crizolit, oblenda şi micru, folosite la fabricarea tuburilor de bitum. La Curmulice şi la Priod se mai găseşte şi mozaic alb şi roşu. Importante zăcăminte de lignit au fost semnalate la Rusnic Socolot,iar pe Cotovat a fost exploatat aur, aflat sub formă de filoane. 0 alta resursă importantă o constituie pădurile de fag, pă.duri foarte exploatate. Din harta solurilor intocmită de D.S.A.P.C. Timişoara pentru Ocolul silvic Bozovici, observăm răspândirea următoarelor soluri:
• soluri brune acide ( disticambosoluri )
• predomină în regiunile montane, pe versanţii putemic inclinaţi sau pe culmile inguste, soluri care sunt supuse unui proces lent de denudaţie;
• materialele de solidificare sunt exclusiv acide, foimate din roci dure sau din produsul alterării acestora, dar şi din materiale transportate pe distanţe apreciabile şi dispuse in depresiuni intramontane;
• condiţiile climatice se caracterizează prin temperaturi medii anuale de 6-8°C în zona centrală şi NE a Banatului şi de 8-9°C în zona montană sudică, care favorizează apariţia solurilor brune acide la 400 m;
• chiar dacă sunt acoperite cu o vegetaţie ierboasă, apar frecvent pâlcuri de păduri de fag cu conifere;
• valoarea medie a precipitaţiilor depăşeşte in toate cazurile 800 mm. Pe fondul unei evapotranspiratii mai reduse, solul se găseşte aproape permanent la capacitatea de câmp, iar fluxul de apă descendent ampliflcă procesul de debazificare;
• conţinutul de humus este mijlociu doar in orizontul de suprafaţă;
• geneza solurilor brune acide din zone fragmentare şi accidentate ale Banatului este corelată cu procesele de denudare slabă, dar continuă. in aceste condiţii, solul a rămas intr-un stadiu moderat al evoluţiei;
• sunt situate in zona montană din sudul comunei, in zonele formate pe roci cristaline şi granite, sub făgete pure sau in amestec.
• soluri brune mezobazice • condiţiile climatice variază intr-un interval larg, cu temperaturi de 9- 11°C în zona de câmpie şi 6-9°C în zona piemontală şi premontana,
• materialele parentale pe care au evoluat aceste soluri apar grupate In funcţie de formele majore de relief;
• vârsta şi originea determină o diferenţiere a acestor soluri.
• rendzinele apar pe lângă solurile brune;
• terra rossa sau argiluvisolurile;
• tenta lor roşcată este determinată de prezenţele ridicate de oxizi şi hidroxizi de fier, proveniţi din alterarea calcarelor;
• au un volum edafic util redus ( 70-100 cm );
• conţinutul de humus este redus spre mare ( 3%-6% ) şi se menţine ridicat pe porţiunile ce permit bioacumularea;
• se găsesc pe formele de relief tinere, în lunci şi câmpii joase, sau pe fonne de relief inclinate cu soluri intinerite prin eroziune geologică;
• soluri aluvionale – în zona de luncă a localitaţii, zonă în care predomină agricultura ( cultivarea cerealelor în mod special ).

Fertilitatea Solurilor
Chiar daca procesele bioacumulative sunt mai reduse, iar rezervele de nutriţie mai slabe, condiţiile climatice reuşesc să completeze parţial restricţiile edafice şi chimice. Din punct de vedere al zonalitaţii pedogeografice, cele mai pretabile pentru folosinţa arabilă sunt solurile eu-mezobazice gleizate formate pe depozite loessoide şi fluviatile. Cele mai fertile sunt solurile aluvionale din zona de luncă – aici se face agricultura.

Vegetaţia
Vegetaţia cheilor este foarte variată comparativ cu suprafaţa ocupată. Aceasta variaţie se explică prin diversitatea biotopurilor. Orografia locală, dar mai ales inclinatia plantelor, detelmină distribuţia speciilor pe stâncării, majoritatea acestora fiind elemente sudice, termofile şi xerofile. Astfel, vegetaţia se distribuie etajat, de la pădurea de luncă din imediata apropiere a râului, la stâncăriile care mârginesc drumul forestier folinând siblicuri tipice pentru aceste biotopuri xerofile; la altitudini mai ridicate, pe versanţii orientaţi spre vale, se găsesc păduri mai puţin compacte, formate din fag, carpen, mojdrean, liliac, arţari. Datorită variaţiilor condiţiilor staţionale se produc adesea inversiuni ale etajelor de vegetaţie. Pe versanţii umbriţi din apropierea văii, fagul coboară.” pană la cca. 400 m, în timp ce pe versanţii “insoriţi, în compoziţia floristică a pădurlor sunt frecvente speciile mai termofile, printre care se intalnesc şi specii caracteristice stâncariilor:liliac, mojdrean, cărpiniţa, scumpina, cer, garniţa, tei. Pe stânci şi pe suprafeţe cu porţiuni măcinate sau pe soluri mai pietroase apar frecvent şi specii ierboase caracteristice: sesleria filifolia, pao nemoralis, moehringia pendula, festuca valesiaca, festuca rupicola, sedum acre, sedum hispanicum, alium flavium, genista ovata. Aspectul caracteristic al acestor stâncării este dat de prezenţa speciei alyssum petraeum, care, inflorind în luna mai, impreuna cu liliacul şi majoritatea speciilor de aici, formează tufe de un galben intens, care conferă peisajului o valoare deosebită. Lunca râtilui este marginită de pădure de fag, la baza versanţilor umbriţi, la care se adaugă carpen, arin negru şi mai puţin, arţari, alun, com, păducel, tei; pe partea Insorită a văii domină arinul, plopii şi sălciile. Stratul ierbos al pădurilor de fag şi carpen cuprinde specii caracteristice ca: anemone nemorosa, dentaria bulbifera, arum orientale, asperula odo•ata, corydalis cava, stellaria nemorum, viola odorata, dar cele două specii de tătăneasă: symphytum tuberosum şi sympytum ottomanum. in biotopurile umede apar caltha palustris, epilobium montanum,lysimachia vulgaris, polypodium vulgare. Condiţiile cliamtice influenţează de asemenea vegetaţia. Insolaţia puternică şi căldurile foarte mari din luna mai au determinat, in 2003, trecerea rapida a fenofazei înfioritului liliacului, acesta având flori mai albicioase, cu miros slab. Dacă în peisaj, in luna mai, atrag atenţia florile de syringa vulgaris, fraxinus ornus, cytissus sp., sedum sp., toamna sunt foarte evidente tufele de scumpie care devin roşiatice.

Fauna
Aşezarea geografică şi diversitatea formelor de relief, clima şi evoluţia peisajului biogeografic se răsfrânge asupra componenţei şi repartiţiei elementelor faunistice. Pădurea adăposteşte animale ca: şoarecele gulerat ( apodemus tauricus ), veveriţa ( scirus vulgaris ), viezurele ( meles meles ), mistreţul ( sus scrofa ), lupul ( canis lupus ), căprioara ( caprecrus caprecrus ). in ultimii 10 ani, în aceste păduri işi face apariţia şi ursul brun ( ursus aretus ). Bogată este şi fauna păsărilor. Aici putem aminti: ciocănitoarea ( picaides trygactihus alapinus ), buha ( buho buho ). Reptilele sunt reprezentate de: tritonul de munte ( triturus alpestris ), salamandra ( salamandra salamandra ), vipera cu com ( vipera beru berus ). Din fauna acvatică o insemnatate, deosebită o au peştii: păst•ăvul indigen ( salmo trutto fario ), caracteristic cursului superior al râului.

Precipitaţiile
Ating 666 mm3/an ( in spaţiul ocupat de sat ). Climei din SE Banatului sunt caracteristice şi influenţe mediteraneene, Insoţite de precipitaţii bogate, in special primăvara şi toamna. in timpul iernii sunt destul de dese zilele când precipitaţiile cad sub forma lichidă, fapt datorat tot influenţelor mediteraneene, influenţe care işi pun amprenta şi asupra faunei şi vegetaţiei. Fiind zonă deluroasă, zona in care este situat satul, intalnim:
Etajul stejarului şi al gorunului ( 200 m – 500 m )
• păduri de stejar şi gorun;
• se intalneşte lupul, vulpea, păsări, şerpi;
• predomină argiluvisolurile-brune;
Etajul fagului ( 500 m – 1000 m )
• păduri de fag in combinaţie cu alte foioase: cireş, paltin, frasin;
• ursul, lupul, mistreţul, cerbul, căprioara;
• cambisolurile brune acide de pădure;
Etajul coniferelor ( 1000 m – 1200 m )
• păduri de conifere in amestec;
• urs, râs, mistreţ, cocoş de munte;
• spodosoluri;
Tot râul este cel care ne-a dăruit o luncă bogată,luncă pe care oamenii o cultivă cu cereale, In special. Aici intalnim vegetaţie de luncă, formată din: anini, plante agăţatoare, buruieni, urzici, “bruscani”…,iar solul intalnit aici este cel aluvional, pământ bun pentru culturi de cereale şi legume. Mereu populaţia satului a fost pur româneasca. in anul 1858 aici existau 14 cehi catolici şi aparţineau familiilor Ungar, Tibois şi Dubois. Cei peste 200 de ţgani aşezaţi in partea de V a satului, Pe Ţigănie, sunt urmaşi ai spălătorilor de aur veniţi in aceste locuri din Oltenia in a doua jumatate a sec. al XVIII-lea, in timpul imparatesei Maria Tereza. in Eftimie Murgu predomină tipul de oameni “alpini-dinaric” şi “mediteranean”. in localitate predominantă, in proporţie de peste 97%, este limba româna, limba stramoşească, iar restul de 3% este format de limba rromă.
Religia in ceea ce privete credinţa predomină religia ortodoxă care este urmată de religia protestantă baptistă. Dintre preoţii ortodoxi pot aminti pe: Chirilă Sârbu, Ion Popovici, Ion Sârbu, Iacob Sârbu, Ion Sârbu, Ion Goanta, Nicolae Careba, Tiberiu Suta, Valeriu Popescu, Octavian Popovici, Dragota Solomon, Mihai Gaspar, iar pastori au fost: Pavel Ciortuz, Danila Ciortuz, Pavel Petrut , timotei Miu , Sfercoci Valentin , in prezent pastor este Dobren Ion

Morile de apă
Pe Vale Rudarii s-au păstrat în mod miraculos 22 de mori cu ciutură (roată orizontală cu cupe radiale), din cele 40 câte au existat. Aşezate asemenea unor salbe de margele de-a lungul cursului apei, pe o lungime de 3 km în sat afara satului, morile valorifică potenţialul energetic scăzut al râului Rudarica. Exploatând la maximum avantajele terenului, corectându-lprin tunele şi baraje, ţăranii rudareni au durat, an dupa an şi veac dupa veac, un complex mulinologic monumental şi pitoresc, ingenios şi eficient, capabil să rezolve nevoile de măcinare ale celor câteva sute de familii din momentul maximei expansiuni a localitaţii. Roţile acţionate de forta apei, inima morii, erau confecţionate la inceput din lemn, iar apoi au fost inlocuite cu cele de metal, pe motive de durabilitate. Lagărul care susţine mişcarea de rotaţie a rămas tot din cremene alb şi este cea mai sigură soluţie, pentru că aici nu pot rezista rulmenţii. Făina produsă aici are un gust inconfundabil. Bobul de porumb este macinat de pietre cu o viteză mică, faţă de viteza morilor de curent. La inceput moara era proprietatea a până la 16-20 de familii care au contribuit la construirea ei. Pe baza unei ‘intelegeri nescrise, fiecare familie are dreptul la un anumit timp de măcinat. Acest “rând la moară” se poate vinde sau se poate moşteni. 0 dată pe lună, o zi este rezervată intreţinerii morii, aici fiecare familie cu rând îşi trimite un membru din familie, altfel riscând să-şi piardă rândul. Morile poartă numele constructorului, numele locului unde este amplasată sau numele unei “familii şef”. Astfel intalnim nume ca: Moara cu Tunel, Rosoanea, Viloanea, Trailoanea, indaratnica dintre Ruari şi indaratnica de la perete, Firizoanea, Popascu, Humbroanea, Maxinoanea, Vamolea, B•usoanea, Laiata, Moara din Ţarina, Podu Ilochii, etc. Pe fondul transformărilor postrevolutionare ( 1989 ), mai multe mori au fost lăsate să cadă în paragină, ameninţând astfel intregul sit mulinologic. in sprijinul acestui muzeu în aer liber au sărit cei de la Muzeul Astra din Sibiu, care, contactând fonduri europene, au recondiţionat morile prin programul Euroart.

Legende
Odată, cu mult timp în urmă, pe vremea prinţilor şi prinţeselor, cineva a incuiat din greşeală în tunelul de la moara cu acelaşi nume (“Moara de la Tunel”) nişte capre şi nişte oi! După câteva zile, cineva trecând pe acolo, o auzit zbierăte de animale din partea locului cu pricina-tunelul ! A rners să vadă ce se intamplă ! A deschis uşa de la tunel şi a dat peste acele oi capre ! Când au ieşit din tunel, omul a băgat de seamă ca animalele erau adăpate şi sătule ! De atunci s-ar zice că toată noaptea din tunel se aud cântece şi strigăte de bucurie, dar nimeni nu a avut curajul să meargă dupa miezul nopţii în acest loc fermecat, dar în acelaşi rând şi infricoşător !
Tot din vremea cu prinţi şi prinţese este şi aceasta legendă : « Se spune acele vremuri fermecate, în sat trăia o fată superbă! Această fată a fost trimisă de căt•e parinţii ei la pădure să ducă mâncare ciobanului care păzea oile! A plecat fata, a ajuns la cioban, om bătran şi urât, care, cucerit de frumuseţea fetei, a incercat să o violeze! Fata s-a speriat şi a luat-o la sănătoasa prin padure, iar ciobanul se ţinea dupa ea. Au alergat mult, au alergat, dar în locul numit Cracu Fecii bătranul a prins-o şi a violat-o, iar după aceea a ucis-o !

Concluzii
• Rezervatia Mulinologică Cheile Rudariei este una dintre cele mai importante, nu numai de la noi din ţară, ci din intreaga Europă. Conservarea acestui complex mulinologic este acum asigurat de Muzeul Astra Sibiu;
• Pe Iângă valoarea deosebita a rezervaţiei, zona oferă un deosebit potenţial turisric, care din păcate nu este exploatat;
• Flora se remarcă prin prezenţa multor specii sudice;
• Vegetaţia este deosebit de mozaificată.”, aspect determinat de diversitatea mare a biotopurilor;
•Deşi morile de apă sunt bine conservate, rezervaţia în ansamblu este afectată de trecerea drumului forestier exact prin inima ei;
• Potenţialul turistic ridicat şi păstrarea in zonă a unor sărbători şi tradiţii autentice, pot fi utilizate in programe de educaţie al tinerilor, dar nu numai a lor.